1 rezultat
FACTITÍV, -Ă adj., s. n.
GRAM. (Despre verbe și sensurile lor) Care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază; cauzativ.
  • 1943 IORDAN, Lb. Rom. Actuală, 234: Verbele românești nouă sunt, de obicei, factitive: arată că autorul „lucrării” realizează „obiectul” sau „însușirea” exprimate de temă, care, am spus deja, este un substantiv sau un adjectiv.
  • 1956 SCL, 43: Problema provenienței de la locuțiuni se pune și pentru verbele factitive.
  • 1965 Ist. Lb. Rom., I, 92: Denominativele de la adjectivele în -i au, în general, sens factitiv.
  • 1981 Lb. Lumii, 15.
  • 2003 LR, 579: Operatorul factitiv „a face”… nu se nominalizează.
  • 2004–2005 Dacoromania (SN), 323: Verbele factitive sunt eterogene și din perspectiva nominalizării.
  • 2008 GALR – 2008, II, 287: Trebuie distins copulativul a se face, verb copulativ cu clitic reflexiv obligatoriu, de construcțiile în care apare un corespondent agentiv și cauzativ-factitiv al verbului.
  • 2015 St. Ist. Lb., 134: În secolul al XlX-lea reflexivul avea valorile pe care le regăsim și în limba contemporană: reflexiv propriu-zis, reflexiv posesiv, reflexiv reciproc, reflexiv factitiv.

✧ (Substantivat)
  • 1896 GHEȚIE, D.
  • 1940 PUȘCARIU, Lb. Rom., I, 151: Reflexivele formează de multe ori perechea factitivelor.
  • 2013 DGS, 593: Factitivul este un verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească acțiunea exprimată de verbul de bază.

✦ S. n. Valoarea acestor verbe, văzută ca fapt de limbă de sine stătător.
  • 1972 Romanoslavica, 88: A pune, a așeza exprimă factitivul cu estomparea sensului pozițional.
  • 1981 Lb. Lumii, 176: Factitivul este format prin încadrarea radicalului cu prefixul a- și sufixul -ni.

– Pl.: factitivi,-e.

– Din fr. factitif.

Intrare de dicționar