2389 rezultate
A3 prep.
(Semnifică ideea de direcționare a unui element înspre altul)
I. (Exprimă direcționarea în plan spațial)
1. Înv., pop. (Exprimă situarea prin apropiere sau deplasarea în direcția unui reper spațial)
  • 1574 ap. HEM, I, 68: Juca fata Irodiadei a mijloc.
  • 1825 LB: Mă duc a casă.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.: Merg a casă.
  • 1887 ap. HEM, I, 68: Bădișor ca badiu meu Nu-i cât ține Dumnezeu, Făr’ mai este-un brad a munte Ca bădița meu de frunte.
  • 1907 CANDREA, Gr. Țara Oaș., 23: Sunt de remarcat formele ... „a soare”, „a umbră”.
  • 1908 BUD, Poezii Pop., 40: Num’al meu șede a umbră.
  • 1967 Lexic Reg., II, 19: Am dus vitele a dolie.

2. Înv., pop. (Exprimă orientarea unei deplasări, a unei mișcări în direcția atingerii unui obiectiv)
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, septembrie, 22v/20: Eșind a vânat, vădzu un cerb.
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, septembrie, 22v/31: Mearsă în pădure a leamne.
  • ante 1816 ȘINCAI, Hron., I, 181: [Prisc] a mează-noapte au trecut Dunărea.
  • 1885 VLAHUȚĂ, Nuv., 48: Adeseori, Radu, cu ochii aiurit priponiți în deșert, parcă ar fi căutat a drum, rămânea vreme îndelungată nemișcat și dus pe gânduri.
  • 1893 MARIAN, Satire, 63: Că și dracul mi-o bocește, când pornește-n vale a pește.
  • <1930-1937> ALR, I, 800/218: Femeile merg a apă.

3. Înv., pop. (Exprimă prinderea, apucarea, susținerea etc. a ceva cu ajutorul unei părți a corpului)
  • <1581-1582> Palia Orăștie, 132: Inelul tău, brâulu-ți și toiagu-ți carele ți-e a mână.
  • 1620 Alexandria, 198: Și-și ține sabie goală a mână, să taie pre solul lu Alexandru.
  • 1643 VARLAAM, Cazania, 41: Se sculă și-ș rădică patul a umăr.
  • 1673 DOSOFTEI, Psalt., 61: Și de nu veț întoarce cătră pocăință, Are săgeț a mână scoase din tulbiță. Arcul întins încoardă, lancea strălucește, De strică și răstoarnă în ce să oprește.
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, septembrie, 12r/12: Vădzuiu ... un diacon, ieșind din oltariu cu cădelniță a mână.
  • 1743 NECULCE, Let. Țării Mold., 355: Mergem cu alții postelnici înpreună, cu toegeli a mână, pe gios, înainte domnului.
  • 1809 MAIOR, Propovedanii, 114/27: O muiere frumoasă carea, șezând pre fiară cu șeapte capete, ținea a mână un păhar de aur.
  • 1818 PETROVICI, Pedag. Method., 51/1: Păstoriul cel bun nu are totdeauna biciul a mână.
  • 1825 LB: Am a mână.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1887 ap. HEM, I, 65: Decât în țară străină Cu colac de grâu a mână, E mai bine-n satul tău Cu colac de mălai rău.
  • 1932 SADOVEANU, Nunta, 231: Se închinau cătră noi cu cușmele a mână.

✧ Expr. Înv. A avea a ochi = a nu simpatiza pe cineva; a avea la ochi răi.
  • <1711-1712> N. COSTIN, Let. Țării Mold., II, 313: Hanul avându a ochiu pe Nicolae-Vodă, aflat-au vreme ... de au scos domnie țărâi lui Dumitrașco-Vodă.
✧ Expr. Înv. A lua a ochi = a lua la ochi v. ochi (I 2).
✧ (Cu schimbarea construcției)
  • <1711-1712> N. COSTIN, Let. Țării Mold., II, 300: Dzicea Nicolae-Vodă că nice un folos dintr-acele pâră nu aduc după sine țărâi; ce mare scădere și stricăciune, și a ochiu luată la împărăție țara, pomenindu-se de atâtea soame de bani strânse și luate din țară.
4. (Exprimă asemănarea cu ceea ce indică termenul următor)
  • 1825 LB: Miros a șofran.
  • 1847 PANN, Pov. Vorbii, I, 241: A mâncat urdă cu usturoi și cere să-i miroase gura a lapte.
  • 1870 EMINESCU, Făt-Frumos, 319: Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună, ce cutreera aerul, decât a fir de tort.
  • 1871 LMD, I: Miroasă gura a ceapă, a usturoi, a cuișoare.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 77: Aici miroase a carne de om.
  • 1885 JARNÍK – BÂRSEANU, Doine, 320: Dragu-mi-i badiu din joc, Că miroase-a busuioc?
  • 1887 BIBICESCU, ap. HEM, I, 72: Eu iubesc o copiliță Să-i miroase gur-a țâță și buzele-a lămâiță.
  • 1894 VLAHUȚĂ, Nuv., 205: De la ușă îmi mirosise a azimă caldă.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1901 VLAHUȚĂ, Rom. Pitorească, 13: Aerul miroase a pământ ars.
  • 1909 CARAGIALE, Coresp., 748: Aici la noi, vreme mai moale, dar mai urâtă, nu se poate: din toate părțile mă dogorește a umed și a frig.
  • 1923 PILLAT, Pe Argeș, 9: Tot mai miroase via a tâmăios și coarnă.
  • 1945 JEBELEANU, Nu Se Uită, 18: În zorile ce abureau a pâine Trudit mă coboram din Calea Laptelui.
  • 1946 TEODOREANU, Masa umbrelor, 287: Mirosea a ceară de albine de la stivele de luminări, a abur de tămâie, a colivă, turtă dulce, miere și bucoavne.
  • 1955 P. DUMITRIU, Cron. Fam., I, 14: Te așteptai ca domnul Lascari să miroasă a brânză.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 478: Adineauri când te-ai apropiat de mine duhneai a țuică.
  • 1972 PREDA, Marele singuratic, 1 338: Lua de pe paletă substanța colorată mirosind plăcut a ulei fin și o întindea pe pânză.

II. (Exprimă direcționarea în plan temporal)
1. Înv., rar (Precedat de prep. „până”, delimitează încadrarea unei acțiuni, a unui fapt etc.)
  • 1672 DOSOFTEI, ap. HEM, I, 67: Și nu va răspunde cela ce-i în strântoare până a timpu.
✧ Reg. (Cu valoare adverbială)
  • 1967 Gl. Olt., 1: O lăsăm a o jumătate de oră [să fiarbă] și o mestecăm.
2. (Exprimă prevestirea unei circumstanțe ori a unei perioade temporale, a unui fenomen atmosferic etc.)
  • 1878 EMINESCU, Poezii, 106: Câte-odată ... prea arare ... A târziu când arde lampa, Inima din loc îmi sare, Când aud că sună cleampa.
  • 1887 ap. HEM, I, 70: Despre curcubeu poporul zice că e a vreme bună.
  • 1893 Șezătoarea, II, 151: Vultur ce țipă a ploaie.
  • 1894 VLAHUȚĂ, Dan, 156: Afară viscolea a iarnă.
  • 1908 ZAMFIRESCU, Îndreptări, 470: Când ieșiră vremea era a ploaie.
  • ante 1944 ISANOS, Versuri, 362: Fânul cosit miroasă a vară sfârșită.
  • 1957 BARBU, Groapa, 1 042: Spre maidan, cădeau ciorile în stoluri dese, croncănind a ninsoare.
  • 1963 LĂNCRĂNJAN, Cordovanii, II, 5: Nu adia a ploaie în vreme ce mergeam eu către Bulza.

III. (Exprimă raportarea la un concept)
1. Înv., rar (Exprimă apartenența sau posesia)
  • 1877 Columna, tom II, 186: Puțini bani aveam a mine.
2. (Urmat de un num. card. sau de un adj. nehot., servește la exprimarea genitivului declinării nearticulate)
  • <1500-1510> Psalt. Hur., I, 176: Și ucise ... începutul a toată agonisita lor.
  • 1570 CORESI, Liturghierul, 131: Domnul nostru ... pâinea ceriului mâncare a toată lumea.
  • 1581 Prav. Lucaci, 171: Să fie la știre și de aceasta a tot creștinului că să află și aceastea învățături dintru dumnedzăieștile scripturi.
  • 1639 Carte rakoczyană, 245: Ajută-ne, Doamne, Mântuitorul nostru, nădejde a toate capetele pâmântului și celora ce sântu pre mare departe și m[i]luiaște pre noi.
  • 1643 VARLAAM, Cazania, 271: Pre acest cucon înaintea a atâtea năroade învinse-l.
  • 1648 N. Test., 281: A doi oameni mărturiia adevărată iaste.
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, septembrie 5/2: I-au tăiat capul lui și a trei prunci.
  • <1709-1716> ANTIM, Didahii, 229: Stau de față cu dânșii, înaintea Măriei Tale și înaintea a mult norod.
  • 1871 LMD: Vitele a patru sate.
  • 1776 Mineiul Oct., 92r/5: Soarele dumnezeirii … au luminat pre cei din întunerecul a multor dumnezei.
  • 1794 Istoriia Alexandrului, 64/12: Bine ai venit, Alexandre, a toată lumea împărat.
  • 1814 DIONISIE ECLESIARHUL, Hronog., 89: Într-aceasta diastimă de vreme a trei luni, împăratul Alexandru au scris împăratului turcesc că are război cu franțezii.
  • 1833 Cod. Calimach, 153: Dacă tatăl au lăsat epitrop ... curatori, nu asupra a toatei averii lui, atunce Comisia Epitropicească trebue să rânduiască epitrop pentru ceialalți copii sau curator pentru ceialaltă avere.
  • 1888 POP-RETEGANUL, Zâna apelor, 90: Văzu împăratul ce plătesc; porunci dar servitorilor să le lege de codițele a trei cai neînvățați, ca aceștia să le poarte după placul lor.
  • 1892 DELAVRANCEA, Proză, II, 119: Nu s-a sfiit a iscăli trei programe în șase luni cu ocazia a trei alegeri.
  • 1909 MINULESCU, De vorbă, 93: În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu, și-n visuri, majestatea solarei agonii.
  • 1956 LABIȘ, Ined., 35: Eu vă blestem în numele durerii Ce-a ros în noi cu asprii ei acizi: Vă pălmuiască mânecile goale, Zbătute-n vânt, a mii de invalizi.

3. Înv., pop. (Exprimă finalitatea unei acțiuni, a unui fapt etc.)
  • 1896 COȘBUC, Fire de tort, I, 61: Prin noapte se bat a perire.
  • <1930-1937> ALR (SN), VI, h 1 822: Îmblă pin sat a milă.
  • 1949 BENIUC, Versuri, 49: A putrezit stejarul românesc? Îl rod la rădăcină viermii tainic De-și clatină coroana a cădere?
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 15: Pe umărul lui Silion mâna doctorului se crispă a îmbărbătare.

✧ Expr. Înv. Mustățile îi caută a oală v. oală (I 1).
4. Înv. (Servește la exprimarea dativului declinării nearticulate; cu nuanță finală)
  • <1500-1510> Psalt. Hur., I, 210: Și feace așa a toate limbile și giudeca[te]le sale nu arătă lor.
  • 1581 CORESI, Ev., 2: Sfânta Evanghelie datu-o-au a patru evangheliști.
  • 1643 VARLAAM, Cazania, 368: Doamne, dzi a înger blând să ia cu pace sufletul mieu.
  • 1648 N. Test., 224: Iară într-acel ceas vindecă pre mulți de boale și de rane și de duhure necurate, și a mulți orbi deade vedeare.
  • <1668-1670> Istorii, 53: Dedea arme tuturor câți era în cetate, și a tineri, și a bătrâni, și eși la război.
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, septembrie, 18v/30: Deade pâne a flămândz.
  • <1700-1710> N. COSTIN, Let. Țării Mold., I, 83: Și au început a dărui ocine a slugi.

5. (Urmat de un infinitiv scurt, indică finalitatea acțiunii exprimate de verb)
  • <1500-1510> Psalt. Hur., I, 131: Domnul den ceriu previ pre feciori[i] oamenrilor a vedea au iaste cenre se înțeleagă sau se ceie Domnedzeu.
  • <1560-1561> CORESI, Tetr., 49: N-am venit amu a chema derepții, ce păcătoșii pre pocăință.
  • 1570 CORESI, Liturghierul, 131: Tremease spăsitoriu și izbăvitoriu și dulce-dătătoriu a blagoslovi și a sfinți noi.
  • 1581 CORESI, Ev., 277: Cine va avea credință ca aceasta, arată-se amu și mai pre iușor că-i iaste, și mai naltu foarte, și alte multe ce nu-s pre lesne a le isprăvi.
  • înc. sec. XVII Cod. Tod., 191: Cine ar putea spune ... și a arăta ... și a se mira puterei acestuia.
  • <1642-1647> URECHE, Let. Țării Mold., 64: Nici ieste a să mira, că scriitorii noștri n-au avut de unde strânge cărți.
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, septembrie 3v/15: De să tâmpla a nu să stârni în vro noapte, a doa noapte priveghia.
  • <1709-1716> ANTIM, Didahii, 229: Și nu să părăséște a nu zavistui binele și cinstea altuia.
  • 1755 Uricariul, I, 268/24: Are datorie a le purta de grijă.
  • 1786 Așez., 24/9: Trebuie a căuta sămuirea leamnelor în sine luate sau vândute de noao ani încoace.
  • 1818 Legiuirea Caragea, 8: Au voe a cere de la Domnie ertarea vârstei.
  • 1826 GOLESCU, Călăt., 4: Dar cum puteam, ochi având, să nu văz ... să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților miei?
  • 1835 CODRU-DRĂGUȘANU, Peregr., 45: Cu repumnanță și nu puțină frică-mi căută apoi a vizita pre starostele nostru.
  • 1835 MARCOVICI, Yung, 12/16: În zadar se muncesc a arăta.
  • 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 1: A se întoarce în oraș.
  • 1857 NEGRUZZI, Amint., 36: I-aș fi spălat picioarele cu lacrimi și ar fi trebuit să calce peste trupul meu ca să se ducă a se cununa cu el.
  • 1858 PELIMON, Impresiuni de călăt., 26: Trecutul țării tale urmașilor a-l zice.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1877 CONTA, Orig. Speciilor, 335: Nimic nu ne autoriză a crede că societățile politice de astăzi au ajuns la acelaș grad de propășire la care au ajuns indivizii organici.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 116: Se întoarse la prăvălie și izbuti a-și face o sabie și un buzdugan cari să-i fie tovarăși nedespărțiți.
  • 1945 BOGZA, Cartea Oltului, 15: A merge pe firul lor tot mai sus, pe nevăzute trepte, până ce din apele mari și turburi pe care puteau pluti corăbii, nu mai rămân decât subțiri șuvițe argintii!
  • 1955 P. DUMITRIU, Cron. Fam., I, 20: Știau că numai de el au a se teme.
  • ante 1980 CARAMAN, Descolind., 43: E de altfel foarte explicabil: ar fi fost nesupus [sic!] de primejdios ca cineva să cuteze a face acest lucru.
  • 1991 Filocalia, XII, 151: Iar fapta smereniei este tăcerea și a nu se măsura pe sine în ceva ... și a căuta cu privirea în jos; și a avea ochii morți; și a se păzi pe sine de minciună.

✧ (Precedat de un verb incoativ)
  • <1551-1553> Ev. Sl.-Rom., 2v/20: De acolo începui a propovedi greind.
  • 1620 Alexandria, 134: Și începum a face iară ră[o]tățile noastre cele rele din lume.
  • <1700-1710> N. COSTIN, Let. Țării Mold., I, 83: Și au început a dărui ocine.
  • 1794 Istoriia Alexandrului, 66: Șăzu Alexandru în scaunul Râmului și începură a scoate daruri.
  • 1825 LB: Încep a scrie.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1842 RUS, Icoana pământului, II, 122: Drumuri se află în toată Britania foarte bune, și mai cu samă cele de fier au început în tâmpurile de curând a se face în cea mai mare întindere.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1936 SADOVEANU, Frații Jderi, II, 378: Au prins a se mira.
  • 1964 CĂLINESCU, Viața Eminescu, 80: Aerul începea a se răcori.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 509: Apoi o pendulă prinde a bate în camera vecină.

✧ (Precedat de prep. „de”, „pentru” sau „spre”, cu întărirea ideii de finalitate)
  • <1820-1830> CONACHI, Trad., 269: A lumilor răsfățate părțile înfeliurite Pentru a-nchega pe totul sunt înțălept potrivite Acestui minunat totul fire este.
  • 1838 POGOR, Henriada, 82: În obștie priimită măcar spre a se ceti.
  • 1845 ALBINEȚ, Man. Ist. Mold., I, 140/6: Ștefan au făcut cunoscut țării pentru a se strânge și cu armia ce ava adunată ... au pornit asupra tatarilor.
  • 1871 LMD, I: Am venit în adins spre a te vedea.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 7: Cerând împăratului lucrurile ce-l povățuise calul, el a chemat pre vătaful curții și i-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-și alege fiul său pe acelea care îi va plăcea.
  • 1970 IVASIUC, Păsările, 63: Dar această înțelegere nu-i rămase mult timp în minte, avea o deosebită capacitate de a uita.
  • 2000 GOMA, Jurn., VII, 482: Monica Lovinescu avea, într-adevăr, intenția de a scrie Jurnalul.
  • 2015 L. POPESCU, Moda, 345: Câmpul modei feminine se caracterizează prin accesibilitate în primul rând datorită necesității ființei sociale aparținătoare unui anumit spațiu și timp de a avea minime cunoștințe de vestimentație.

✧ Înv., pop. (Urmat de un infinitiv lung)
  • 1620 MOXA, Cron., 114: Iară curund născu, anume Alexandru, cocon fromoșel, și-i fu milă a-l piiarderea, ce-l lepădă într-[u]n câmp și-l aflară nește păstori.
  • 1627 ap. HEM, I, 59: I-am vândut eu de a mea bună voe și cu zapisul mieu să aibă a-și facerea și carte domnească și moșie.
  • 1640 Prav. Gov., 14v/15: Așijderea și cine va avea vreo vină, sau orb de va abia vedea, sau șchiop, sau vreo mână uscată, sau stricat, sau surd, sau fiiu de a treia nuntă, sau născut întru amestecăciune de sânge, de unii ca aceștea toți, să nu cuteaze a se chemarea preoți.
  • 1943 BENIUC, Poezii, 243: Au venit la tine a primire Străbuna-mpărtășanie.

✧ (Precedat de prep. „de”)
  • <1581-1582> Palia Orăștie, 235: Descălecară în Rahidim, acolo n-avea nărodul apă de-a bearea.
  • 1646 Prav., 98: Nu să va certa bărbatul curvei, de o va omorî pre dânsă împreună cu cela ce-au curvit cu dânsă; iară de va scăpa muiarea pănă va ucide pre curvariu, atunce orcând o va găsi, atunce să o omoară, alegând să nu fie făcut pace cu dânsa; că, daca va face pace, nu iaste vreame de-a o mai uciderea.

6. (Exprimă prezicerea, presimțirea unui fapt, a unui eveniment sau a unei stări, mai ales de rău augur)
  • <1852-1853> ALECSANDRI, Poezii Pop., I, 213: Cânii cum îl văd, La el se răped și latră-a pustiu Și urlă a morțiu.
  • <1868-1869> EMINESCU, Prozele post., 204: Buciumele sunau din vârfuri astfel încât ți se părea că sufletele de aramă a munților se trezise și suna a moartea lumei.
  • 1877 CREANGĂ, Povest., 115: Parcă nu faceți a bine, de nu va mai astâmpără dracul nici la vremea asta.
  • 1878 ALECSANDRI, Poezii post., 273: Acolo-n miezul nopței a lupilor potaie ... vine să dezgroape morții, urlând a moarte.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 116: Fluiera a pagubă.
  • 1887 HEM, I, 70: Semn a bucurie.
  • 1887 ap. HEM, I, 71: Cucuvaia cântă a moarte.
  • 1900 SLAVICI, Nuv., VI, 338: O adiere rece, dar ușoară și domoală, care se întețește, mereu se-ntețește, șuieră a primejdie, străbătând prin toate crăpăturile.
  • 1904 SADOVEANU, Povest., 97: Toate erau cu grijă așezate, dar toate miroseau parcă a singurătate și a pustiu.
  • 1912 SADOVEANU, Bordeienii, 476: Parcă se coborâse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițile de lumină.
  • 1928 C. PETRESCU, Întunecare, II, 67: A stat între noi ca o bufniță cobind a rău.
  • <1930-1937> ALR, II/I, 110: Trage a moarte.
  • 1933 G. M. ZAMFIRESCU, Maidanul, II, 150: Câinii urlau a cobe, în întunericul compact de afară, iar găinile, toate, începuseră să cânte cocoșește.

7. (Exprimă asemănarea, potrivirea, conformitatea cu ceea ce indică termenul care urmează după prep.)
  • 1845 ALECSANDRI, Iașii, 116: Amirosă a provinție cale de-o poștă.
  • 1866 ALECSANDRI, Paraclisierul, 777: Bine se mai priface a boier.
  • 1871 LMD, I: Tragi a calic.
  • 1873 MAIORESCU, Crit., II, 244: Dar cuvintele sună a ceva.
  • 1881 CREANGĂ, Amintiri, 200: Barba și punga ... te făcea să calci a popă.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 288: Urcă-te leică într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat.
  • 1887 ap. HEM, I, 71: Sprâncianele rătunde, frunčaoa încrețitâ și semănând a omu gânditoriu.
  • 1894 Șezătoarea, III, 85: Mănâncă ... a foamete.
  • 1896 ȘĂINEANU, D., 1: Merge a lene.
  • 1900 SLAVICI, Nuv., VI, 262: Prea era pipernicită și slută, prea zdrențuită și nespălată și-i părea mai mult a belea decât a om de ajutor la casă.
  • 1920 REBREANU, Ion, 294: Tot salonul era alandala de rufe mirosind a nou.
  • 1936 ARGHEZI, Cimit., 93: Ți se ridicau umerii a un fel de nebunie.
  • 1937 BRĂESCU, Amint., 29: Să-i facă, spunea el, o rochie mai lunguță, mai lărguță, să semene a fată mare.
  • 1942 CAMILAR, Cordun, 43: Au lătrat câinii a om străin.
  • 1952 PREDA, Nuv., 279: Turlea se uită cu atenție la el și fluieră a mirare.
  • 1955 CAMIL PETRESCU, Un om, II, 76: Hagi Curți se uită așa pe furiș, dintr-o parte, și-și strâmbă mustața a îndoială.
  • 1959 BENIUC, Pe muche, I, 307: Buzele erau și ele strânse a răutate.
  • 1975 PREDA, Delirul, 71: Și-a încrețit fruntea în sus, a nedumerire.

✦ Înv., pop. (Asemănarea privește o anumită modalitate de efectuare, de evaluare a unei acțiuni sau a unui fapt)
  • sec. XVII ap. HEM, I, 66: Nu cu Evanghelia numai strigă, ce și cu dumezeești prooroci ... a mănuntu spune.
  • <1949-1952> DA (ms.): Privesc a milă.

✧ Loc. adv. Înv., rar A samă = a bună seamă v. seamă (IV).
✧ Loc. adv. Înv. A bună seamă v. seamă (IV).
✧ Loc. adv. Pop. Cu de-a sila | De-a sila v. silă (I 2).
✧ Loc. adv. Înv., pop. A-bușile | Înv. A-busălea v. buș.
✧ Loc. adv. De-a bușile | Înv. De-a bușa v. buș.
✧ Loc. vb. Înv. A băga a samă v. băga.
✧ Expr. De-a fir a păr v. fir.
8. (În construcții care denumesc unele jocuri de copii)
  • <1852-1853> ALECSANDRI, Poezii Pop., II, 421: Giocurile copiilor români sunt foarte diverse; ele se numesc: „de-a mijoarca”, „de-a brazdița”, „de-a puia-gaia”, „de-a bastonul”, „de-a halea-malea”, „de-a sâta cumătrei”, „de-a boul”, „de-a balanea”, „de-a dracul”, „de-a baba-oarba”, „de-a țencușa”, „de-a ineluș-invârtecuș”.
  • 1879 GHICA, Scris., 144: După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învârteguș, de-a baba mija, de-a gaia, de-a cârpa.
  • 1895 Șezătoarea, III, 198: În jocul copilăresc de-a mijoarca sau de-a mija, se întrebuințează, pentru a se face alegerea mijei, o formulă de eliminare prin care se hotărăște cine să facă mija.
  • 1913 DA, I1: În texte vechi mai întâlnim ... și numirile de jocuri copilărești precum: „de-a armașul”, „de-a asvârlita” etc.

9. Înv., pop. (Exprimă justificarea unei acțiuni, a unui fapt prin indicarea cauzei care o generează)
  • 1786 Varlaam și Ioasaf, 104v/5: De mari munci sânt vreadnec și a multe morți sânt vinovat.
✧ Expr. Înv. A ce? = cum se justifică?; pentru ce?
  • 1680 ap. HEM, I, 72: Dumnădzăul mieu ... a ce mă părăsâși?
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, noiembrie, 125r/17: A ce iubești deșertăciunea?
  • 1890 VAIDA, Mater. Dial., nr. 84, 333: A-ce? ... adverbul în cestiune ... astăzi a dispărut din graiul viu al poporului român, – în dialectul sălăgian al cărui caracter de frunte este forma archaică în gramatică, s-a mai păstrat și pănă în ziua de azi.

10. (Urmat de un num. card., exprimă repartizarea, distribuirea a ceva pe baza unui criteriu)

– Lat. ad. Pentru sensul 10, cf. fr. à.

Referințe bibliografice:
1931 CADE; 1955 DL, I; 1958 DM; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2008 NDU; 2011 DELR, I.